V-am povestit ca pentru noi, Franta nu inseamna doar Tour Eiffel, ci si falezele de la Ceuse sau Boux, sau padurea Fontainbleau. Voi incerca sa impartasesc cu voi o parte din experientele noastre la Boux, ramanand sa va hotarati singuri daca vreti sa va traiti propria aventura in Provence.
Afirmatia din titlu nu este deloc departe de adevar. Falezele de la Boux au reprezentat o adevarata atractie si provocare a escaladei mondiale la inceputul si mijlocul anilor 80. Generatia de pionieri, formata, printre altii, din monstri sacri ca Patrick Edlinger, Ben Moon, Jerry Moffat sau fratii Antoine si Marc Le Menestrel, au transformat micul sat din Provence un loc de pelerinaj al ”cuceritorilor inutilului” . Trasee ca Chouca, La Rose et le Vampire sau Reve de Papillon raman pana in zilele noastre ”a must do”, chiar daca azi, Bouxul este relativ pustiu, nemaifiind la “moda”.
Va sfatuiesc sa nu fiti in pas cu moda! Oricum, ea e ciclica, iar “Les Diamants sont Éternels”. Peisajul este de vis, istoria locului te copleseste la propriu, iar calitatea stancii si estetica miscarilor transcend orice moda a vremii. Si, mai presus de toate, “calci” pe urmele unor legende si devii si tu o mica parte din istorie.
La sfarsitul anilor ’90, Paul Boboc si cu mine am pornit cu entuziasm pe urmele legendarilor inaintasi. Catararea era totul pentru noi si nimic altceva nu conta pentru noi. Deviza “life is climbing and nothing else matters”ni se potrivea. Nu a contat ca am dormit timp de o luna si ceva in masina, in parcarile de la baza falezei, numai pentru a ne catara in acest loc mitic, ca eram alergati de paznicul parcului Louberon pentru “camping sauvage”, sau ca, timp de o luna de zile, am mancat doar conserve ori ca am pastrat chistoacele tuturor tigarilor, pentru a le refolosi. Bucuria simtita catarand trasee ca Les Diamants sont Éternels, TCF, Dresden sau Joe Weider's Rock Principle (Paul) compensa orice alte inconveniente. Chiar si incercarile esuate ale legendarului Reve de Papillon, primul 8a din lume au constituit pentru noi momente minunate..
A fost una dintre cele mai frumoase vacante, cu multe peripetii. Evident, la sfarsit am ramas fara bani, dar, conform zicalei ”la barza chioara ii face Dumnezeu cuib”, am gasit un roman stabilit la Marseille, care ne-a ajutat sa ajungem intr-in final acasa.
De atunci au trecut 17 ani...Desi fiecare dintre noi a luat-o pe drumul lui, iar distanta este mare, aventura noastra ne-a unit intr-o prietenie care dureaza si acum.
Din pacate nu au ramas fotografii din aventura noastra. Va recomand sa mergeti la Boux sa va traiti propria voastra poveste si nu veti regreta nici o clipa.
