ZIUA 25 - Ziua în care s-a spart ghinionul!
Fiecare avea alt plan pentru ieri. Zi de pauză sau proiecte diferite. Şi nu în aceeași zonă.
Karesz cu Enci s-au dus la Hen's House, o pensiune unde sperau să găsească net mai bun. Nu au găsit... Sorin cu Remus plănuiau să se cațere mai pe după-amiază, așa că, gașcă mare fiind, ne-am împrăștiat care încontro. Am rămas doar eu cu Marga și Vlad pe post de spotteri/suporteri.
Cu trei saltele îndesate în portbagaj şi cu Vlad în brațele Margăi în față am pornit spre Sassies.
Ne-am încărcat ca măgărușii, eu cu două saltele, Marga cu una. Ajunși la locul faptei, am descoperit că nu mai era aproape nimeni, doar un băiat și-o fată acolo, restul deja coborâseră. Vom vedea că a fost norocul meu, deoarece nu aveam saltele suficiente.
După ce ne-am tras sufletul şi m-am încălzit suficient, am trecut la treabă. Am încercat să mai cizelez o mișcare cam riscantă, dar nu prea am reușit. Așa că am zis basta, dau așa şi Doamne ajută!
A ieșit din a doua încercare, neașteptat! Așa e când ești odihnit şi ai mintea limpede... după câteva mișcări dure, am intrat în modulul de power endurance. Şi mi-am amintit subit că am făcut escaladă mai mult de jumătate din viață. Dar tot am ajuns super pompat sus. Primele 10 minute după, n-am mai reușit nici să-mi rulez o tigara